Al treilea cel mai mare diamant din lume, descoperit în Botswana


Firma minieră Debswana a anunțat că a descoperit în Botswana un diamant de 1.098 de carate, despre care spune că este al treilea ca mărime din lume, scrie The Guardian. Piatra, care a fost găsită pe 1 iunie, a fost prezentată miercuri de directorul companiei, Lynette Armstrong, președintelui țării, Mokgweetsi Masisi.

Diamantul este al treilea ca mărime din lume, după Cullinan, de 3.106 carate, descoperit în 1905, în Africa de Sud, și Lesedi La Rona, de 1.109 carate, găsit în Botswana, în 2015.

„Acesta este cel mai mare diamant recuperat de Debswana în istoria sa de peste 50 de ani de funcționare”, a spus Armstrong.

„Această piatră rară și extraordinară… înseamnă foarte mult în contextul diamantelor și al Botswanei”, a spus Armstrong. „Aduce speranță unei națiuni greu încercate”.

Ministrul Mineralelor din Botswana, Lefoko Moagi, a declarat că ultima descoperire nu ar fi putut veni într-un moment mai bun pentru Botswana, după ce pandemia a provocat scăderea vânzărilor de diamante anul trecut.

Diamantul nou descoperit la mina Jwaneng nu a fost încă numit.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *