Asociația Psihologilor din România, precizări despre predarea Educației sexuale în școală



Asociația Psihologilor din România menționează despre Educația sexuală că „acest tip de educație are la bază respectarea drepturilor fundamentale ale omului, întrucât promovează accesul copiilor și adolescenților la informații relevante legate de sănătate, siguranță, protecție și nediscriminare”,  într-un comunicat de presă postat pe site-ul APR. 

„Deși subiectele din sfera intimității pot fi inconfortabile sau controversate, ele sunt importante și sperăm că aceste precizări vor constitui un reper pentru a distinge între argumentele rezonabile și cele nefondate pe aceasta temă de interes public. Faptele (i.e., dovezile științifice) nu sunt nici ideologice, nici politice.

Literatura de specialitate evidențiază o serie de beneficii importante ca urmare a implementării programelor de educație sexuală în școli. Astfel, accesul copiilor la informații relevante privind sexualitatea umană, adaptate pentru specificul vârstei, promovează pe termen scurt, mediu și lung sănătatea fizică și mentală a copiilor și a adolescenților. Educația sexuală în școli constituie un factor de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, precum și împotriva formelor de abuz sexual și a violenței bazate pe gen.

Îi încurajăm pe psihologi, profesori, guvernanți, parlamentari și alți decidenți să urmeze recomandările ghidurilor internaționale de bune practici în materie de educație sexuală, fiind conștienți de concluziile derivate din cercetarea științifică”, se mai arată în comunicatul APR.

Psihologii concluzionează că „în baza cercetărilor empirice publicate în jurnalele științifice de specialitate, analizate inclusiv în ghidurile internaționale de referință, educația sexuală în școli:

– nu crește activitatea sexuală și nici comportamentele sexuale riscante, ba chiar contribuie la amânarea începerii vieții sexuale și la responsabilizare;
– nu crește rata de infectare cu boli cu transmitere sexuală;
– reduce frecvența sarcinilor nedorite;
– crește frecvența utilizării mijloacelor contraceptive (e.g., prezervative);
– dezvoltă cunoștințele copiilor, adolescenților și tinerilor despre sexualitate, relații, emoții și sănătate;
– este mai eficientă decât programele care promovează abstinența;
– în timp, poate reduce rata violenței de gen și contribuie la reducerea ratei de abuz sexual”.

De asemenea, Asociația Psihologilor aduce clarificări și în cazul altor subiecte sensibile în societatea românească în acest moment, ca homosexualitatea sau masturbarea, incluse de psihologi în comunicatul de presă transmis opiniei publice, ca răspuns la „solicitarea de poziție primită din partea Coaliției pentru Egalitate de Gen (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociația PLURAL, Asociația FRONT, Asociația SEXUL vs, BARZA, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen)”.

Despre homosexualitate, psihologii atrag atenția că „atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală, care constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi (calitatea vieții, relațiile sociale și/sau performanța academică ori la locul de muncă), ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor atrase de același sex, decât în măsura în care sunt hărțuite, umilite, sau discriminate”.

Toate clarificările Asociației Psihologilor din România (APR) legate de Educația sexuală ca materie predată în școli pot fi urmărite în documentul următor:


Citește și:



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *