Cod portocaliu de caniculă în 15 județe. Vremea se va menține caniculară în Capitală


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă şi local de instabilitate atmosferică, valabile în perioade distincte, în aproape jumătate de ţară.

 

Conform prognozei de specialitate, pe durata zilei de 2 august, va fi Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă în judeţele Constanţa, Tulcea, Iaşi, Bacău, Vaslui, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea, unde indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

De asemenea, pe tot parcursul acestei zile, un Cod portocaliu de căldură persistentă şi disconfort termic deosebit de accentuat va afecta 15 judeţe şi municipiul Bucureşti, zone în care valorile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge chiar 41 de grade.

ANM

Potrivit meteorologilor, luni, 2 august, între orele 10:00 – 22:00, în Transilvania, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi local la munte va fi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25 – 30 l/mp.

În plus, o avertizare Cod portocaliu de vreme instabilă va fi valabilă până la ora 22:00, în Moldova unde vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80 – 90 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local, vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 l/mp.

ANM precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala izolat şi în restul teritoriului.

În plus, în zilele de 3, 4 şi 5 august va fi valabilă o avertizare Cod galben de disconfort termic în zece judeţe din sudul şi sud-estul ţării, plus Capitala, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

ANM

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 şi 36 de grade, iar minimele, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade.

Vremea se va menține caniculară în Capitală

 

Vremea se va menţine caniculară la nivelul municipiului Bucureşti, pe parcursul următoarelor patru zile, interval în care valorile maxime vor depăşi frecvent 36 – 37 de grade Celsius, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 2 august – 3 august, ora 9:00, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat (indice temperatură-umezeală ITU de peste 80 de unităţi). Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a zilei, când la rafală se vor atinge viteze de până la 35 – 40 km/h. Temperatura maximă va fi de 38 – 40 de grade, iar cea minimă de 20 – 22 de grade.

Totodată, în perioada 3 august, ora 9:00 – 5 august, ora 22:00, în Capitală, valorile termice vor fi semnificativ mai scăzute decât în zilele precedente, dar disconfortul termic se va menţine relativ ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 34 de grade, iar joi (5 august) vor fi de 36 – 37 de grade.

Valorile minime vor oscila între 19 şi 21 de grade, cerul va fi variabil şi trecător, mai ales în cursul serilor, vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică.

ANM a emis, luni, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, şi local de instabilitate atmosferică, valabile, în perioade distincte, în aproape jumătate de ţară. Fenomenele de disconfort termic se vor menţine până joi, 5 august, cu precădere în partea de sud şi sud-est a ţării.



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *