Culisele statului paralel | Cum se spionau între ei agenții SRI și DGPI. ”Doi și-un sfert”, istoria zbuciumată a unui serviciu secret



Pe atunci, departamentele de spionaj erau comparabile cu cele din Israel, SUA sau Rusia.

În decembrie 1989, oameni importanți din Securitate îl părăseau pe Nicolae Ceauşescu. Iar după fuga dictatorului de la Comitetul Central, conducerea Departamentului Securităţii Statului le ordona angajaţilor să nu se implice în acţiunile de stradă. Pe 22 decembrie, generalul Iulian Vlad, șeful serviciilor secrete ceaușiste, decidea trecerea Securității în subordinea Armatei. O săptămână mai târziu, chiar în noaptea de Revelion, vicepremierul la acea vreme, Gelu Voican Voiculescu, primea un telefon în care i se cerea să preia conducerea Securității.

”Chiar Virgil Măgureanu a fost cel care a anunțat că din partea comitetului FSN eu sunt cel care preiau comanda departamentului securității statului și, din acest moment, practic din ianuarie 90, epocă în care se striga ”moarte securiștilor!”, era toată atmosfera aceea tensionată, am trecut la dezmembrarea acestui departament, varsându-l practic în armată”, declara Gelu Voican Voiculescu (sursa: mariustucashow)

Și astfel, chiar înainte de a lua ființă Serviciul Român de Informații, apare securitatea poliției române. Actul său de naștere – un decret emis pe 7 februarie 1990 de Consiliul Frontului Salvării Naționale, strămoșul politic al PSD, stabilea putere absolută pentru noua Direcție Specială de Informații.
”Se vor prezenta propuneri concrete de acțiune, inclusiv derogări de la legile în vigoare, justificate de rațiuni de stat”, prevedea articolul 5.

Decretul înființa, de fapt, primul serviciu secret post-ceaușist care raporta direct noului șef de stat, Ion Iliescu. De aici și până la acțiuni dubioase împotriva opoziției a fost doar un pas, ceea ce a compromis rapid departamentul. Un departament format din 450 de ofițeri pe care generalii lui Ceușescu îi scoseseră din sistem.
”Generalul Militaru a scos în rezervă, în bloc, ISMB-ul – inspectoratul securității municipiului București care erau 336 de ofițeri. A mai scos și ofițeri din direcția a 4 a de contrainformații militare care chinuiseră aramata.. avusesră mereu.. și a mai scos o unitate.. da, și 110 despre care vorbea, dar nu sub forma scoaterii în rezervă, asta s-a diseminat în armată. Și atunci, pentru a recupera acești ofițeri, care erau și cei mai buni, fiind niște profesioniști care se creează în 30 de ani, în loc să-i avem împotrivă, am preferat să le dăm totuși un rost în cadrul unei instituții a statului, și cum orice Minister de Interne are un serviciu secret, o unitate care face protecția contrainformativă a poliției, iar pe altă parte tratează o serie de domenii cu mijloacele muncii de informare. .. noua unitate avea aceste două atribuții”, mai spunea Gelu Voican Voiculescu.

Altfel spus, agenții noului serviciu secret puteau să spioneze pe oricine, oricând și oricât pofteau. În anii 90 nu existau legi de integritate, justiție, comisii de control, licitații publice, conflicte de interese, NATO sau UE. Domnea corupția generalizată. În 1993, la conducerea unității militare 215, care devenise deja temutul Doi și-un sfert, ajunge Gheorghe Dan. Sub conducerea lui, serviciul se extinde rapid și metodic. Ca toate serviciile secrete, și acesta funcționa compartimentat, cu protocoale de securitate și cu birouri de analiză, unde se pregăteau operațiuni sofisticate pentru teren. Spionii poliției încep să adune informații de peste tot, din lumea interlopă până la cea politică. La butoanele direcțiilor cheie – crimă organizată, resurse umane sau contrainformații – stăteau șefi de miliție ceaușistă și veterani din Direcția I a Securității. Doi și-un sfert spărgea monopolul în câmpul informațiilor. Până când inevitabilul s-a produs. SRI era călcat pe coadă. Și astfel începe războiul între cele două securități paralele, care păreau să aibă aceleași atribuții de serviciu, dar cu răspundere diferită.

Agenții încep să se spioneze reciproc în toată țara, să se saboteze pe teren și să influențeze decidenții politici cu rapoarte despre operațiunile ilegale ale celorlalți.

”În primul rând, primul criteriu de apreciere a unui serviciu dacă este puternic sau nu este cât de mult scapă controlului. în timp ce SRI-ul, chiar și SIE, este sub atenția presei, a ON-urilor, a comisiei parlamentare, serviciile astea departamentale cum e DIPI, al Ministerului de Interne, nu-l controlează nimeni. El este în mâna ministrului de Interne, dacă el este unul mai bun”, a declarat Ion Cristoiu. (sursa: mediafax.ro)

În mai 1998, după opt ani în care presa semnalează constant acțiunile îndoielnice ale agenților de la Doi și-un sfert, CSAT desființează acest serviciu, pe motiv că unitatea își depășise atribuțiile legale și continua să facă poliție politică mascată. Desființarea a fost însă teoretică. Practic, prin decretul semnat de președintele Emil Constantinescu, se scotea din ecuație doar elementul “Informații”. Direcția devine Serviciul de Protecție al Ministerului de Interne. De la conducere pleacă Gheorghe Dan și vine Virgil Ardelean. Și vreme de un an, noua unitate care primise codul militar 0962, își vede de treabă, monitorizând doar angajații M.A.I.. În 1999, același guvern CDR reintroduce Divizia de Informații în organigramă și o redenumește Direcția Generală de Informații și Protecție Internă – DGIPI.

Astfel, vechiul Doi și-un sfert își schimbă pălăria și devine, din nou, serviciu secret. Urmează 9 ani de glorie pentru DGIPI. Timp în care direcția ajunge cel mai controversat serviciu secret din România, șeful Virgil Ardelean devine Vulpea, iar unitatea sa – superioară SRI-ului.

În martie 2001, la patru luni după revenirea PSD la guvernare, prim-ministrul Adrian Năstase întărește și mai mult securitatea poliției române. UM 0962 primește și mai multe atribuții. De acum, culegea informații privind siguranța națională. Putea sa intercepteze telefoane, să execute percheziții și confiscări fără mandat de la procuror.

În 5 ani, Vulpea și al său serviciu ajung pe culmi. Presa vremii relatează constant cum atât supușii cât și dușmanii lui Năstase au degetele strânse în sertarele pline cu informații compromițătoare adunate cu sârg de către agenții de la Doi și-un sfert.

“Vulpea” Ardelean pleacă din funcție în 2006, când Omar Hayssam, primul terorist condamnat în România, fuge din țară, iar președintele Băsescu schimbă toată garda de șefi ai serviciilor secrete. Doi și-un sfert, în 2006 – sub numele DGIPI avea deja peste 2 mii de angajați, de cinci ori mai mulți decât la înființare. Pe toți ajunge să-i conducă Petre Albu, al treilea șef al acestui serviciu.

În următorii 10 ani, direcția secretă a poliției își mai schimbă din când în când conducerea și numele, păstrându-și însă metehnele și rolul central în mai multe scandaluri de corupție.

În 2016, guvernul condus de Dacian Cioloș desființează serviciul și face unul nou. Astfel se naște actualul DGPI, din cenușa fostului DIPI (Direcția de Informații și Protecție Internă). Cioloș cere ca noua structură să fie pusă sub control parlamentar.

Timp de câteva luni, așa și este. Până în 2017, când PSD deturnează legea de organizare a celei mai controversate structuri de informații din România. Direcția Generală de Protecție Internă – DGPI, poreclită “Doi și-un sfert”, revine astfel exclusiv sub autoritatea ministrului de Interne, după ce un punct esențial în lege este schimbat. Articolul 8, exact acela care seta comanda departamentului și definea un sistem de control încrucișat. Au dispărut avizul CSAT și ierarhizarea militară. Indignat de decizia Parlamentului, președintele Klaus Iohannis promitea atunci război.
”Așa ceva nu se poate. este o eroare, o greșeală, cum doriți. Atâta vreme cât instituția este una militarizată, nu poate să funcționeze fără aviz CSAT, punct. Iar indiferent ce dorește Senatul sau Camera Deputaților, așa funcționează instituțiile în România conform Constituției.

În ultimă instanță, voi ataca chiar eu la Curtea Constiutțională, dar deocamdată aștept să-și revină Parlamentul și să intre în normalitate”, spunea președintele Klaus Iohannis. (sursa: Agerpres)

Parlamentul nu și-a revenit, iar normalitatea a rămas cea stabilită inițial de către PSD. Și, în ultimă instanță, președintele a uitat că promisese că dă fuga la Curtea Constituțională să reclame nelegalitatea acesteia și a promulgat-o așa cum i-a fost pasată de către parlamentari. Greșită și neconstituțională. Și astfel, în mai puțin de un an s-a spulberat speranța într-o Românie mai cinstită. o poliție responsabilă, cu miniștri curați și politicieni greu de șantajat, cu servicii secrete în slujba poporului. 

În peste 30 de ani de democrație, 4 partide politice diferite, 12 directori generali și 24 de miniștri de Interne au fost mai preocupați de schimbarea numelui celui mai contestat serviciu secret din țara noastră decât de imaginea rușinoasă pe care ne-o face acesta în lume. Toți au sacrificat interesul națiunii, cel mai probabil, pentru a-și proteja interesele. 

 


Citește și:



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *