Dinamo suferă, dar nu se predă! Steliano Filip, cu cărțile pe față: situația echipei, viitorul lui Anton și Sorescu


Dinamo suferă, dar nu se predă! Steliano Filip, cu cărțile pe față: situația echipei, viitorul lui Anton și Sorescu


Steliano Filip, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu vrea să ia în calcul o eventuală retrogradare a formaţiei sale la finalul acestui sezon al Ligii I şi că speră ca gruparea bucureşteană să primească cât mai curând acceptul de a face transferuri pentru a se putea lupta pentru primele locuri în clasament.


„Suntem un grup unit, un grup puternic, cred că am demonstrat asta de la începutul campionatului, chiar dacă au fost fluctuaţii, pentru că avem un lot foarte tânăr. De la începutul campionatului nu ne dădea nimeni nicio şansă şi după două etape eram acolo sus.


Pe noi ne ambiţionează şi trebuie să vorbim pe teren, să demonstrăm acolo. Cred că ne-ar mai trebui trei-patru jucători cu experienţă. Nu vreau să vorbesc despre retrogradare, suntem la începutul campionatului şi îmi doresc să se ridice interdicţia transferurilor, să facem nişte transferuri şi să ne batem acolo sus”, a declarat Filip.


Steliano Filip zice că Anton va continua la Dinamo 


 


El speră de asemenea ca Paul Anton şi Deian Sorescu să rămână în continuare la Dinamo: „Nu ştiu dacă Paul Anton este pregătit, pentru că ştim că a avut o accidentare, dar este unul dintre liderii lui Dinamo şi avem nevoie de el. Eu îl văd continuând la Dinamo, pentru că mai are contract, este un jucător de care avem nevoie, este aici şi sper să rămână.


Eu îmi doresc ca jucătorii tineri să ne ajute prin dorinţa lor. Eu la rândul meu voi încerca să îi ajut cu ceea ce ştiu eu mai bine, să facem un lot puternic. Deian este un jucător bun de naţională, e normal să aibă oferte. Eu unul nu îmi doresc să plece pentru că aţi văzut ce înseamnă Deian Sorescu pentru Dinamo. Dacă ar pleca, s-ar simţi lipsa lui”.


În ceea ce priveşte meciul cu Farul Constanţa, din etapa a 6-a a Ligii 1, jucătorul dinamovist a spus că se aşteaptă la un spectacol atât în tribune, cât şi pe teren.


„Suntem pregătiţi, ştim cu toţii ce ne aşteaptă. Întâlnim o echipă care joacă fotbal frumos şi dorim să scoatem un rezultat bun. Suntem Dinamo şi ne dorim toate cele trei puncte, dar întâlnim o echipă foarte bună şi spun eu că şi un punct este bun. Eram convins că se vor vinde toate biletele, sunt două echipe de tradiţie, va fi un meci frumos şi cred eu că va fi un spectacol atât în tribune, cât şi pe teren”, a mai spus Steliano Filip.


Partida Farul Constanţa – Dinamo, din cadrul etapei a 6-a a Ligii I, se va disputa vineri, la Ovidiu, de la ora 21:30.


Agerpres






Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *