FOTO Canotajul și scrima duc tradiția mai departe. România, trei medalii la JO: aur pentru Radiș și Bodnar



Delegația României a cucerit două medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo până acum, primul titlu olimpic venind de la canotaj. 


După o pauză de 13 ani, Simona Radiș și Ancuța Bodnar au adus o nouă medalie de aur pentru canotajul românesc, la proba de dublu vâsle feminin. Cele două sportive de 22 de ani au avut evoluții fără greșeală în cele trei curse la care au participat, finala olimpică dominând-o de la un cap la altul. 


Ambarcațiunea tricoloră, principală favorită, a terminat cei 2.000 de metri cu timpul de 6:41,03, confirmându-și statutul de favorită într-o cursă de anduranță. Bodnar și Radiș au fost urmate de Noua Zeelandă (6:44,82) și de barca Olandei (6:45,73). 


Timpul înregistrat de tricolore reprezintă un nou record olimpic. Precedentul fusese stabilit la ediția de la Londra, în 2012, de către echipajul Marii Britanii, 6:44.22.


Echipajul masculin de patru rame fără cârmaci, argint câștigat pe ultimii metri

 


Mihăiţăv Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu, Cosmin Pascari au făcut o cursă spectaculoasă în finala olimpică din proba de patru rame fără cârmaci. Tricolorii s-au aflat în lupta pentru medalii, însă la un moment dat se aflau pe poziția a patra. 


Ana Maria Popescu, argint la spadă 

 


După titlul de vicecampioană olimpică cucerit la Beijing și aurul cu echipa de la Rio, Ana Maria Popescu și-a adăugat în palmares încă o medalie la cea mai importantă competiție, un argint la individual. 


„Anul trecut în iulie de abia renunţasem la cârje şi învăţam să merg din nou şi acum m-am întors cu o medalie. Visaţi, oameni buni, visaţi şi credeti în visul vostru chiar şi atunci când pare imposibil!”, a declarat sportiva la sosirea în țară. 



  • Canotajul și scrima duc tradiția mai departe. România, două medalii la JO: aur pentru Radiș și Bodnar






Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *