Ministrul Muncii, acuzat de indiferență după ce 2 muncitori au fost îngropați de vii în Capitală



„MINISTRUL MUNCII Raluca Turcan TACE! NU AUDE, DAR NICI NU VEDE! În ciuda faptului că aproape zilnic aflăm din presă despre lucrători ce au suferit accidente de muncă, unele soldate chiar cu decesul acestora, nimeni și nimic nu pare să determine luarea unei poziții de către actualul Ministru al Muncii”, a transmis, marți, BNS.

„Tăcerea doamnei Turcan arată că indiferenţa ministrului Muncii pare să nu aibă limite”, acuză BNS, precizând că amenzile date de Inspecţia Muncii firmelor, după tragedii, „nu ajută cu nimic victimele accidentelor de muncă”.

„În ciuda faptului că aproape zilnic aflăm din presă despre lucrători ce au suferit accidente de muncă, unele soldate chiar cu decesul acestora, nimeni și nimic nu pare să determine luarea unei poziții de către actualul Ministru al Muncii. Dinspre Inspecția Muncii primim doar informații despre amenzi de tot râsul date angajatorilor.

Doar în ultimele 40 de zile 26 de lucrători au fost grav răniți și se afla pe paturile de spital și alți 8 au decedat în condiții cumplite.

Indiferent de magnitudinea exploziilor din ultimul timp (Petromidia, Azomureș, Celco, Popești Leordeni), indiferent de malurile de pământ care îi înghit pur și simplu pe lucrători, indiferent de utilajele care lasă infirmi atâția alții, tăcerea doamnei Turcan arată că INDIFERENȚA Ministrului Muncii pare să nu aibă limite”, acuză BNS.

Apelul BNS vine după tragedia de luni din Capitală când doi oameni au murit și alți patru au fost răniți în timp ce lucrau, fără măsuri de securitate și sănătate, pe un șantier de lângă Biblioteca Națională. Un mal de pământ s-a surpat și s-a prăbușit peste ei, fiind scoși, în viață, doar 4 dintre ei.

”ANCHETĂ în cazul celor doi muncitori ÎNGROPAȚI de vii: audieri după tragedia din centrul Capitalei – Controverse privind legalitatea lucrărilor”

„Amenzile aplicate angajatorilor nu reprezintă nimic pentru familiile celor opt lucrători care și-au pierdut viața la locul de muncă. Este o lună neagră pentru piața muncii din România. În acest context, așteptam măcar o minimă reacție din partea Ministrului Muncii. Speram să aflăm motivele reale care au stat la baza unora din aceste accidente de muncă. Speram să auzim din gura Ministrului Muncii despre inițierea unor campanii de control la nivelul agenților economici cu locuri de muncă cu factori de risc. Credeam că vom asista la o operațiune de amploare la nivel național declanșată prin intermediul ITM care să vizeze modul în care condițiile de sănătate și securitate în muncă sunt respectate la nivelul angajatorilor, obligațiile de investiții în securitatea locurilor de muncă sunt respectate si că lucrătorii beneficiază pe lângă o instruire adecvată asupra normelor de protectie a muncii și de activitatea aplicată a comitetelor de sănatate si securitate în muncă de la nivelul întreprinderilor”, au precizat sindicaliștii.

Detalii șocante după accidentul de la Biblioteca Națională, soldat cu 2 morți – Șantierul nu avea autorizație

„Din păcate, Doamna Ministru al Muncii rămâne orientată ca și până acum aproape exclusiv spre interesele angajatorilor. Tăcerea sa ne întărește convingerea că lucrătorii din România nu au cine stie ce importanță pentru Domnia Sa.

Nu ne rămâne decât să facem un apel la lucrătorii din România să acorde ei înșiși mai multă importanță vieții lor, să fie mai atenți cu modul în care sunt instruiți și echipați și nu în ultimul rând, să refuze să muncească în folosul acelor angajatori care aruncă în derizoriu sănanatea și securitatea la locul de muncă.

Se pare că autoritățile în acest domeniu sunt momentan oarbe, surde și complet imobilizate în dezinteresul care îi domină!”, a transmis BNS.



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *