Noi atacuri asupra Israelului – Rachete lansate din Liban. Cum a ripostat armata



SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Irina Chirtoc



”Două rachete au fost trase din Liban către teritoriul israelian şi, ca represalii, artileria israeliană a tras către teritoriul libanez”, a transmis armata israeliană. 
Una dintre rachete a fost interceptată de sistemul Iron Dome (Cupola de Fier), iar cealaltă a căzut într-o zonă nelocuită.

Surse de securitate libaneze au transmis că rachete de tipul Grad au fost lansate din sudul Libanului către Israel, dar armata israeliană încă nu a identificat autorii tirului.

Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a desemnat Libanul drept ‘”responsabil pentru operaţiunile teroriste lansate de pe teritoriul său”. ”Nu vom permite ca criza socială, economică şi politică din Liban să se transforme într-o ameninţare de securitate pentru Israel”, a scris acesta pe Twitter

Forţa interimară a ONU în Liban (Finul), desfăşurată în sudul acestei ţări, la frontiera cu Israelul, a îndemnat la ”cea mai mare reţinere” pentru evitarea unei escalade, potrivit Agerpres.

 

 


Citește și:



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *