Noul șef al Finanțelor: Inflația mare trebuie discutată cu „titularul problemei”, care este Banca Națională



Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat, joi, că inflația nu este la un nivel record și nici nu e 5%, aceasta fiind doar o estimare a BNR.

De asemenea, ministrul a anunțat că Guvernul nu a mai luat măsuri care să genereze inflație în acest an, precizând că nu există creștere economică fără să aibă un puseu inflaționist.

Întrebat ce strategie are pentru a opri creșterea prețurilor și pentru a scădea inflația, Dan Vîlceanu a răspuns:

„Inflaţia nu este la nivel record şi nici nu e 5%, 5% e o estimare a Băncii Naţionale…. Din punctul meu de vedere, lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei, care este Banca Naţională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflaţie anul acesta, şi aici daţi-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaţilor şi toate măsurile luate au fost în direcţia reducerii inflaţiei, nicidecum a creşterii, dar să ştiţi că nu există o creştere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă şi un puseu inflationist”.

BNR a anunţat, recent, că a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor.

 

BNR: Am ajutat Finanțele să se împrumute ieftin

 

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat, recent, că BNR nu a concurat niciodată Ministerul de Finanţe şi a fost foarte atentă la absorbţia de lichiditate, lăsând suficienţi bani în piaţă pentru a se finanţa

„Nu am concurat niciodată Ministerul de Finanţe. Am fost foarte atenţi la absorbţia de lichiditate şi le-am lăsat suficienţi bani în piaţă să se finanţe în condiţiile date. Condiţiile date nu sunt stabilite numai de către Banca Naţională, condiţiile în care se finanţează Ministerul de Finanţe, aşa cum şi ratele de dobândă la care se împrumută pe piaţa internaţională au o multitudine de alte componente, alţi determinanţi. Numai o parte ţin şi de politica noastră, iar la politica noastră, a Băncii Naţionale foarte importantă este credibilitatea. Să avem o politică credibilă, că atunci îi ajutăm pe cei de la Finanţe să se împrumute la dobânzi rezonabile pe piaţa internaţională, aşa acum şi dumneavoastră de multe ori aţi menţionat”, a spus Mugur Isărescu, întrebat despre operaţiunile BNR pe piaţa monetară în condiţiile în care MF este presat că nu şi-a acoperit decât 60% din nevoile de finanţare.

De asemenea, guvernatorul a menţionat că băncile comerciale sunt cele care furnizează lichiditatea şi aici negocierea este una de piaţă, cu multe componente.



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *