„Nu ne folosim creierul! Sunt extrem de dezamăgit!” Ouzounidis, car de nervi după înfrângerea din Albania



Craiova a început cu stângul drumul în Conference League. 


Universitatea Craiova a pierdut meciul cu Laci, din turul preliminariilor Conference League. Singurul gol al meciului a fost înscris în minutul 36, iar jucătorii lui Ouzounidis sunt nevoiți să facă un meci perfect pe Oblemenco pentru a-și asigura prezența în runda următoare. 


Antrenorul oltenilor a fost extrem de dezamăgit de prestația echipei sale, iar la conferința de presă și-a criticat dur fotbaliștii pentru modul în care s-au prezentat. 


”Sunt foarte dezamăgit, nu doar de rezultat, ci de joc. Aștept mult mai mult de la jucătorii mei. Facem mereu aceleași greșeli. Asta înseamnă că nu ne folosim creierul! Dar suntem foarte norocoși. Asta le-am spus jucătorilor, că avem mare noroc pentru că mai există meciul retur. E o a doua șansă.


Sunt extrem de dezamăgit, fiecare jucător trebuie să mediteze acum la ceea ce au făcut pe teren.  În primul rând eu sunt responsabil, eu i-am băgat pe teren pe acești jucători, dar și ei trebuie să se gândească la ceea ce fac.


În Europa, dacă nu ești concentrat, dacă nu fructifici șansele care apar, te costă. Nu se poate să ratezi așa.


Iar la faza golului lor…nu e normal să greșești așa. Nu am făcut un fault, nu am făcut nimic să stopăm atacul.


Am mai zis, cred că mintea jucătorilor nu a fost la acest meci. Iar în Europa nu poți câștiga meciuri așa”, a spus Marinos Ouzoundis la conferința de presă. 



FCSB – Shakhter Karagandy, joi, de la 21:30, în direct la PRO TV! Bucurați-vă de fotbal!





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *