O femeie a fost ucisă într-o vilă din Colentina. Fostul soț este căutat de Poliție


O femeie în vârstă de 48 de ani a fost găsită moartă, într-o vilă din sectorul 2 din Capitală. Suspect de crimă este fostul soț, căutat de trei zile de polițiști.

 

Femeia a fost găsită moartă joi, cu multe răni, de către o nepoată.

„Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Cadavrul a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, au transmis autoritățile. 

La fața locului a fost efectuată o cercetarea și au fost audiate mai multe persoane.

Acum, poliţiştii încearcă să dea de urma unui om de afaceri din cartierul Colentina, bănuit că şi-ar fi ucis cu sălbăticie fosta soţie, o educatoare. Cel mai probabil mobilul crimei este gelozia.

Nicușor Valentin Faur, în vârstă de 44 de ani este căutat de poliție de mai bine de trei zile, timp în care polițiști au făcut mai multe percheziții. Crima a vut loc joi, în casa în care acesta atrăit alături de fosta lui soție și a fost descoperită în jurul prânzului de o nepoată a victimei. Fostă educatoare, victima avea 48 de ani.

Principalul suspect, fostul soț al acesteia, este de negăsit.

nicusor valentin faur suspect crima colentina

StirilePROTV

Soții s-au căsătorit în anul 2.000, aveau împreună două fete iar în ultimii ani relația s-a deteriorat destul de mult, mai ales că a fost presărată cu mai multe acte de violență. De-a lungul timpului, femeia a obținut mai multe ordine de protecție, unele date de poliție, altele la cererea procurorului, prin care i se impunea fostului soț să se apropie de domiciliul femeii la distanțe mai mici de câteva sute de metri.

Si fiica cea mare a suspectului a obținut un asemenea ordin de protecție, dar în ultima perioadă, aceste interdicții nu au mai fost prelungite.

Soții erau în proces de divorț iar o primă sentință a fost dată de Judecătoria Sectorului 2 în ianuarie, femeii i-a fost încredințată custodia uneia dintre fete, cea minoră, iar omul de afaceri a fost obligat să plătească o pensie de întreținere.

Cei care pot oferi informații despre suspect sunt rugați să sune la 112 sau să anunțe cea mai apropiată secție de Poliție.



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *