„PNL trebuie să fie în continuare, așa cum a fost de la început, coloana vertebrală a poporului român”



„La fel ca în viață și în politică, în lucrurile cele importante trebuie să gândești și cu inima, nu doar cu mintea. În politică, am ales să fiu membru al Partidului Național Liberal, alături de Ludovic Orban, și cu inima, nu doar cu mintea, pentru că pun suflet în ceea ce fac și doctrina Partidului Național Liberal mă reprezintă în aspirațiile mele de mai bine pentru țara mea și a copiilor noștri.

Suntem și mă bucur să fim un partid cu o doctrină liberală conservatoare, încă de la înființare, din 1875, care se identifică cu marile realizări naționale ale poporului român și așa cred că trebuie rămână Partidul Național Liberal în continuare.

Cu atât mai mult mă bucur că am fost implicat în coordonarea unui efort de echipă, la care au contribui mulți colegi, care a elaborat noua moțiune politică ”Forța Dreptei” a Partidului Național Liberal, condus de Ludovic Orban, și cred că rezultatul reprezintă pe cei mai mulți membri ai Partidului Național Liberal.

Credem că Partidul Național Liberal trebuie să fie în continuare, așa cum a fost de la început, coloana vertebrală a poporului român din punct de vedere al principiilor și valorilor care ne definesc ca persoane și ca popor și, în același timp, principala forță politică de modernizare și dezvoltare a României.

”Forța Dreptei” vine în primul rând din principiile și valorile pe care le apărăm și promovăm: libertatea individuală, demnitatea persoanei, familia, credința și națiunea. Acestea sunt valorile în care personal am crezut din totdeauna și cu atât mai convins sunt acum să le susțin în acțiunea noastră politică.

”Școala, Biserica și Familia!” au fost îndemnurile pe care le-am primit din familie încă de când eram copil și așa au rămas pentru mine și familia mea până azi. Aceste valori, moștenite din familie, vreau să le întăresc în politică cu o dorință firească de afirmare națională pentru a crea condițiile unui viitor mai bun pentru copiii noștri la noi în țară.

Dorința de afirmare națională este o condiție necesară pentru posibilitățile de afirmare personală în propria țară.

Închei cu un ultim argument pentru necesitatea de a promova principiile și valorile morale care ne definesc în acțiunea noastră politică. Nu există buna guvernare fără principii și valori morale și nu există buna guvernare liberală fără principii și valori liberale.

Experiențele recente, chiar ale unor societăți democratice dezvoltate, ne-au arătat că atunci când actul de guvernare este lipsit de fundamentul unor principii și valori morale, guvernările respective riscă să devină un simplu act de gestiune a resurselor publice, expus abaterilor de la valorile morale și încercărilor de corupție.

Morala politică a acestor exemple este că nu se poate politică fără morală și cu atât mai mult o bună guvernare liberală trebuie să fie o guvernare bazată pe principii liberale și valorile morale. De aceea, am încredere că se poate o bună guvernare liberală în România doar odată cu reafirmarea și promovarea principiilor și valorile fondatoare ale Partidului Național Liberal, prin victoria moțiunii „Forța Dreptei” a președintelui Ludovic Orban la Congresul PNL din 25 septembrie.

În slujba românilor, din 1875!”, a transmis Ionel Dancă.


Citește și:



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *