Proiectul de lege care deschide o nouă portiță pentru vânătoarea de trofee. Ce specii de animale vor putea fi ucise



Sub pretextul că vor să-i ajute pe fermierii păgubiți de animalele sălbatice, mai mulți parlamentari deschid o nouă portiță pentru vânătoarea de trofee.

Un proiect de lege depus la Senat prevede că vor putea fi ucise peste cotele stabilite acele specii care distrug culturile oamenilor, doar că pe listă au ajuns, pe lângă vulpi și mistreți, marmota, capra neagră, cerbul și căpriorul.

Marmota trăiește în zonele înalte și, mai bine de jumătate de an, în sezonul rece, hibernează. Pe munte găsim și capra neagra și, dacă suntem norocoși, o putem vedea pe crestele Bucegilor. Este o specie protejată de lege, însă ar putea fi vânată la fel ca marmota, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament. În pericol sunt inclusiv căpriorul și cerbul, deși inițiatorul spune acum că documentul nu se referă la aceștia.

Ioan Cupșa, deputat PNL, inițiator: ”E o listă generală aprobată dinainte. Scopul e șacalul, mistrețul și căpriorul. Fondul cinegetic trebuie apărat.”

Potrivit inițiativei, animalele vor putea fi vânate ori de câte ori este nevoie, în afara cotelor stabilite, printr-o decizie a administratorului. Cum lista cuprinde peste 50 de specii de păsări și animale, organizațiile de mediu trag un semnal de alarmă.

Gabi Păun, Agent Green: ”O satisfacție sporită vânătorilor, care primesc acum cotă suplimentară de a omorî nelimitat animale lipsite de apărare invocând aceste pagube. Nu știu cu ce a greșit marmota fermierilor, nu există ferme în golurile alpine. Marmota, capra neagră și cerbul sunt specii extrem de atractive pentru vânătoarea de trofee.”

Proiectul de lege face referire și la despăgubirile acordate mai repede fermierilor care se trezesc cu culturile distruse.

Documentul a fost depus la Senat, iar inițiatorul liberal susține că are susținerea partidului.



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *