Taberele statului zac în paragină, în timp ce la cele private e bătaie pe locuri, deși costă bani grei. Ce zic autoritățile



Mai multe de jumătate din taberele școlare aflate în patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului sunt în paragină.

Amplasate în zone turistice spectaculoase, foarte căutate, zeci de cabane, vile și centre de agrement, care erau, cândva pline de copii fericiți au acum nevoie de reparații. În acest timp, taberele private au mare succes.

Pe litoral, taberele școlare aparținând Ministerului Tineretului și Sportului sunt într-o situație disperată. Transformate la începutul pandemiei în centre de suport covid, camerele au rămas închise deși nu au fost folosite pentru plasarea în carantină a suspecților de coronavirus.

Nicolae Ghimbici, administrator tabără școlară: „Așteptăm în continuare vești de la minister, să vedem ne deschide, sau nu ne deschide, ca să putem să facem o igienizare„.

Peisajul e total schimbat când vine vorba de taberele private, unde e bătaie pe locuri, deși costă 100 de lei pe zi.

Tânără: „Ne distrăm foarte tare, tabăra este minunată, am fost la piscine, ne-am distrat, aici e super frumos„.

Îmi place foarte mult, m-aș întoarce aici mereu„.

Ciprian Duca, administrator tabără: „Au cazare, trei mese pe zi, au acces la piscine, au discotecă în fiecare zi, în fiecare seară„.

Lângă Iași, pe malul lacului Ciric, zace în paragină- de 20 de ani – fosta tabără școlară, care strângea vară de vară sute de copiii. Primăria ar dori să o preia, dar încă nu a ajuns la o înțelegere cu Ministerul Tineretului și Sportului.

Mihai Chirica, primarul Iașiului: ”Pot fi reconstruite acele spații de cazare foarte pitoreși la momentul respectiv” .

La doar câțiva kilometri distanță, în inima pădurii, găsim o tabără privată unde 11 copii învață cum să supraviețuiască sub cerul liber. Părinții plătesc 1.000 de lei pentru 6 zile.

Doar 62 din cele 156 de tabere de stat mai sunt funcționale

 

– V-a plăcut plimbarea?
- Daaaaaa!!!
- Mai mergem o dată după masă?
- Desiguuur!
„.

Casian Popa, elev: „Ne-a învățat să facem foc, să tăiem lemne, ne-a arătat câteva modele de locuințe pe care poți să ți le faci din lemne, din pădure„.

Ben Brucker, organizatorul taberei: „Învățăm tot ce înseamnă reguli de călătorie, de camping, de aventură, avem ateliere de aprindere a focului, de ateliere de prim ajutor, există un atelier de cioplit, de filtrat apă„.

În această clădire din apropiere de Predeal a funcționat cândva tabăra internațională de la Timișul de Jos. Acum, totul este în ruină.

Localnică: „Era o frumusețe! O frumusețe! Toate clădirile, aleea plină cu copii! Toate erau cu bucătărie, cu asistente, cu câte și câte. Activități, se jucau, excursii!„.

Cele câteva cabane pe care Ministerul Tineretului și Sportului le mai are la Predeal sunt și ele năpădite de buruieni. Lucrările de modernizare par înțepenite de multă vreme, iar molozul și deșeurile au fost abandonate, astfel că e imposibil de crezut că vreun copil s-ar putea relaxa aici.

Ministerul Tineretului și Sportului are în patrimoniu 156 de centre de agrement. Dintre acestea, doar 62 sunt funcționale. Restul au nevoie de investiții serioase.

Reprezentanții ministerului au transmis că în acest moment se fac lucrări de reabilitare și modernizare la 9 centre din țară. În total e vorba de aproape 6,3 milioane de lei, din fonduri nerambursabile.

Centre de agrement în reabilitare

-Vila Şoimul Predeal
-Băile Herculane
-Costești Hunedoara
-2 Mai
-Sângeorz-Băi
-Șuncuiuș Bihor
-Sălătruc Bacău
-Valea Budului Bacău
-Trecătoarea Cerbilor Păltiniș



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *