Talibanii au sub control resurse minerale de un trilion de dolari, de care lumea are nevoie disperată



Un grup de geologi a dezvăluit, în 2010, că Afganistanul stă pe zăcăminte minerale în valoare de aproape un trilion de dolari. În contextul preluării puterii de către talibani, experții se întreabă ce se va întâmpla cu bogăția minerală neexploatată a țări

Depozite de minerale precum fierul, cuprul și aurul sunt răspândite pe întreg teritoriul Afganistanului. Țara adăpostește chiar și litiu, un metal alcalin de culoare alb-argintie, componentă esențială și rară ce ajută la producerea de baterii reîncărcabile și alte tehnologii vitale pentru combaterea crizei climatice, potrivit CNN.

În Afganistan există unul dintre cele mai mari depozite de litiu neexploatate din lume, conform geologilor.

„Afganistanul este, cu siguranță, una dintre cele mai bogate țări în metale prețioase tradiționale, dar dispune și de metalele necesare pentru economia emergentă a secolului XXI”, a declarat Rod Schoonover, om de știință și expert în securitate, care a fondat organizația de mediu Ecological Futures Group.

Exploatarea mineralelor a fost împiedicată, în trecut, de provocările în materie de securitate, de lipsa infrastructurii și de perioadele de secetă severă. Având în vedere că talibanii au preluat puterea, este puțin probabil ca acest lucru să se schimbe. Cu toate acestea, China, Pakistanul și India ar putea încerca să se angajeze în campanii de exploatare a resurselor.

Potențialul imens al resurselor minerale din Afganistan

 

Chiar înainte ca președintele american Joe Biden să anunțe că va retrage trupele americane din Afganistan, perspectivele economice ale țării deveniseră din ce în ce mai rele.

Anul trecut, 90% dintre locuitorii Afganistanului trăiau sub nivelul de sărăcie stabilit anul trecut de guvernul afgan la 2 dolari pe zi, potrivit unui raport întocmit de Serviciul de Cercetare din cadrul Congresului SUA, în iunie.

De asemenea, Banca Mondială a estimat, recent, că economia Afganistanului rămâne „caracterizată de fragilitate și dependență de ajutor”.

„Dezvoltarea și diversificarea sectorului privat este limitată de insecuritate, de instabilitatea politică, de instituțiile vulnerabilizate, de infrastructură inadecvată, de nivelul mare de corupție și un mediu de afaceri dificil”, a transmis Banca Mondială.

Multe țări conduse de guverne slabe suferă de așa-numitul „blestem al resurselor”, ceea ce înseamnă că eforturile de exploatare a resurselor naturale nu reușesc să ofere beneficii populației locale și economiei interne. Cu toate acestea, dezvăluirile despre bogăția minerală a Afganistanului oferă o speranță de viitor pentru poporul afgan.

Cererea de metale precum litiul și cobaltul, dar și elemente rare precum neodimul, este în creștere pe măsură ce tot mai multe țări încearcă să facă tranziția către producerea și comercializarea de mașini electrice.

Agenția Internațională de Energie (IEA) transmitea, în luna mai, că aprovizionarea globală cu litiu, cupru, nichel, cobalt și elemente din pământuri rare trebuiă să crească semnificativ, altfel lumea va eșua în încercarea de a combate schimbările climatice. China, Republica Democrată Congo și Australia reprezintă, în prezent, 75% din producția globală de litiu, cobalt și pământuri rare.

În urmă cu un deceniu, Guvernul SUA estima că depozitele de litiu din Afganistan ar putea rivaliza cu cele din Bolivia, țară care găzduiește cele mai mari rezerve cunoscute din lume.

„Dacă Afganistanul are câțiva ani de liniște, care să-i permită exploatarea resurselor sale minerale, țara ar putea deveni una dintre cele mai bogate țări din Asia în decurs de un deceniu”, spunea, în 2010, Mizard, un cercetător care a lucrat la studiul ecologic al Guvernului SUA.

„Acea stare de liniște nu a venit niciodată, iar cea mai mare parte a bogăției minerale a Afganistanului a rămas în pământ”, a transmis Mosin Khan, cercetător în cadrul organizației Atlantic Council și fost director pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală al Fondului Monetar Internațional.

Există șanse ca talibanii să dezvolte sectorul minier?

 

În prezent, resursele minerale generează doar un milion de dolari pe an în economia Afganistanului, potrivit lui Mosin Khan. Cercetătorul estimează că aproximativ 30%-40% din acest miliard a fost deturnat de corupția generalizată, dar și de militarii afgani și forțele talibane.

Cu toate acestea, există șanse ca talibanii să-și folosească puterea pentru a dezvolta sectorul minier, spune Rod Schoonover. Însă este posibil ca exploatarea resurselor să nu fie o prioritate pentru Emiratul Islamic al Afganistanului, deoarece talibanii trebuie să-și dedice atenția imediată unei game largi de probleme de securtitate.

„Talibanii au preluat puterea, dar tranziția de la poziția de grupul insurgent la cea de guvernul național nu va fi deloc simplă”, a declarat Joseph Parkes, analist de securitate în cadrul companiei de cercetare a informațiilor privind riscurile, Verisk Maplecroft. Acesta a adăugat că „guvernarea care să asigure funcționarea sectorului mineral afgan este la mulți ani distanță de fi pusă în practică”.

Investițiile străine erau greu de realizat înainte ca talibanii să vină la putere, potrivit lui Mosin Khan, iar atragerea de capital va fi și mai dificilă de acum înainte.

O altă provocare ar putea fi reprezentată de restricțiile SUA. Talibanii nu au fost desemnați în mod oficial drept o organizație teroristă străină de către Statele Unite. Cu toate acestea, grupul a fost plasat pe două liste ale Departamentului Trezoreriei SUA, care include teoriști globali.

Ce oportunități are China

 

China este liderul mondial în mineritul pământurilor rare. Țara a declarat, recent, că a „menținut contactul și comunicarea cu talibanii din Afganistan”.

China, care împarte o frontieră de 80 de kilometri cu Afganistanul, s-a angajat într-un program extrem de important de exploatare a energiei verzi, conform lui Schoonover.

„Litiul și pământurile rare sunt deocamdată de neînlocuit datorită densității și proprietăților lor fizice. Acestea fac parte din planurile regimului de la Beijing pe termen lung”, a declarant acesta.

În cazul în care China va interveni în Afganistan din punct de vedere industrial, nu vor exista preocupări cu privire la sustenabilitatea proiectelor miniere.

„Atunci când mineritul nu se face cu atenție, poate fi devastator din punct de vedere ecologic, ceea ce dăunează anumitor segmente ale populației care nu își pot face vocea auzită și nu pot lupta pentru drepturile lor”, a mai adăugat Schoonover.

Guvernul condus de președintele Xi Jinping ar putea fi, însă, sceptic în ceea ce privește parteneriatul cu talibanii în privința unei posibile campanii de exploatare a depozitelor de minerale.

„Eu cred că China va acorda prioritate altor zone emergente/frontaliere cu mult înaintea Afganistanului condus de talibani”, a declarat Howard Klein, membru în firma de consultanță RK Equity, care îi ajută pe investitorii să desfășoare campanii de exploatare a litiului.



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *