Viscri, satul săsesc din Transilvania care a devenit vedetă internațională


Dintre toate satele ochioase ale sașilor, satul Viscri, situat pe drumul ce leagă Brașovul de Sighișoara, a devenit vedetă internațională. În vara dinaintea pandemiei, un grup de tineri studenți în Anglia, curioși, veseli și fără griji, cu origini diverse – coreene, pakistaneze, africane, grecești și pursânge anglo-saxone –, pășesc pe ulițele pietruite ale satului, potrivit Historia.

Unii se joacă și țopăie de pe-o piatră pe alta, ca-ntr-un șotron dezordonat imaginar. Alții stau cu ochii pe locuitori: la orizont se ivesc două tractoare gălăgioase, în poarta unei case o bătrână împletește și își așteaptă cumpărătorii la papuci de casă și bundițe, pe drum în jos patru sași cară, într-o căruță, un maldăr de saci (străinii au ratat această oportunitate umoristică), iar de la colț de stradă, un tânăr îmbrăcat modern, urban chiar, se urcă la volanul unei mașini franceze, hatchback, parcată lângă o motocicletă.

Cineva se împrietenește cu o cățea care se plimba agale și cerșea alinturi și biscuiți. Altcineva se agață de crengile unui corcoduș și începe să mănânce cu poftă, strângând ușor din ochi. Sunt acre poamele. Sus, o barză care și-a făcut cuib pe hornul unei case e fotografiată din toate părțile, cu chicote și uimire.

Geamurile ochioase și porțile inconfundabile săsești

O lume pierdută

Turiștii străini ai secolului XXI găsesc în acest sat săsesc o lume pierdută, o lume pe care nici măcar nu și-au putut-o imagina. O lume care îi primește cu brațele deschise, cu fețe zâmbitoare și cu masa plină, dar o lume pe care n-o pot înțelege pe deplin și o descoperă cu temere, fără să fie vina lor. Îi auzi pe unii întrebând, probabil mai mult pentru sine decât de grija camaradului: „Have you ever had hay fever?” („Ai suferit vreodată de febra fânului?”, doar o formă pompoasă de-a spune rinită alergică). „I hope I don’t get it here…” („Sper să n-o contractez aici”, nu doar un răspuns manierat, cum cere eticheta britanică).

Tinerii aceștia au ajuns la Viscri cu o singură recomandare: aici și-a cumpărat casă Prințul Charles al Marii Britanii. Dacă Viscri este suficient de interesant pentru Palatul Buckingham, trebuie să fie și pentru ei. Restul este istorie și urmează s-o descopere.

Omul, locul și poezia

Călătorii de altădată au consemnat și ei plaiurile mioritice din jurul satului Viscri, poate cu ceva mai mult spirit de observație și cu mai multă înțelepciune. Să ne oprim la povestea lui Joseph Adalbert Krickel, un topograf născut la Viena în 1791. Călător pătimaș, Krickel a luat la pas Imperiul – nu-i de ici, de colo, omul a mers pe jos vreo 14.000 de kilometri – și-a ajuns și în Transilvania. A ținut note de călătorie și le-a reunit în mai multe volume, iar lucrarea „Drumeție prin majoritatea țărilor aparținând Austriei, în anii 1827, 1828 până la sfârșitul lunii mai 1829“ conține relatările detaliate privind vizita sa prin toată Transilvania și prin Banat. 

În vara lui 1828, Krickel a făcut un popas de două zile la Viscri.

„11 iunie. Seara am părăsit Sighișoara și m-am grăbit spre Viscri, unde își are reședința contele Johann Haller, căruia i-am fost recomandat de contele Kemény. Priveliștea castelului și a satului, înconjurate de coline roditoare și de pășuni grase, este foarte plăcută. De îndată ce pătrunzi în castelul contelui te convingi că aici locuiește un cavaler ale cărui spirit, educație și bun-gust nu au fost lăudate în zadar. Datorită geniului domnului conte, castelul cel mare a fost transformat dintr-un edificiu vechi într-o clădire plină de gust. Dintre toate castelele, este cel mai mare pe care l-am văzut în țară până acum și este împodobit cu patru turnuri impunătoare.

Coridoarele aerisite dimprejur, frumosul balcon cu vedere spre grădină, sala rotundă, împodobită după gust roman, cu un plafon pe care sunt reprezentate peste o sută de figuri înfățișând persoane din epoca străveche germană și maghiară, camerele frumos împodobite cu multe gravuri minunate, școala de călărie pe timp de vară și de iarnă, frumos construitele sere și grajduri impresionează plăcut în acest ținut izolat, mai ales atunci când vizitezi și iazul cel mare, cascada, oranjeria impunătoare, numeroasele soiuri excelente de fructe și afli aici un locșor singuratic, care face din om poetul acestui peisaj rustic“, scria Krickel, consemnarea sa fiind tradusă în volumul „Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea“, Vol. II, editat de Academia Română.

În Viscri, tradiția se întinde pe sârmă

În prezent, la Viscri nu mai e nicio oranjerie, însă peisajul își păstrează lirismul. Din vechime și până în era contemporană, satul a trăit în aceeași izolare evocată de Krickel. S-a dezmorțit abia după 1999, când biserica fortificată – principala atracție din zonă – a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Apoi, în 2006, Prințul Charles a achiziționat aici o casă săsească, construită la 1758, iar potențialul turistic al satului a explodat. Au curs reportajele românești și străine despre viața la țară și despre cultura sașilor, iar diverse ONG-uri au început să construiască în Viscri o comunitate nouă, care să promoveze în continuare cultura, gastronomia și tradițiile din zonă. 





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *